Femeia care, prin natura ei, simte nevoia de a se retrage către sine pentru a se înțelege, profundă fiind emoțional, apoi, să iasă pentru a naște copii, proiecte creative, a-i/ le crește, a fi parte dintr-un spațiu numit acasă și creat în conectare cu sine, femeia care înțelege responsabilitatea ei de mamă (de copii, animale, proiecte, etc), dar are nevoie să se și întoarcă către sine pentru a-și onora visele, dorințele și nevoia de a sprijini evolutiv Viața, această femeie are atâta nevoie de înțelegere și acceptare în suișurile și coborășurile ei, și totuși, primește atât de puțin suport din exterior.
Tot în femeia devenită adult stă munca de a-și oferi suport și înțelegere și acceptare. Că uneori e nevoie să renunți la ceva ca să reușești altceva. Și că poate acel renunțat e doar în ochii lumii, în realitate, pentru ea, e doar o întoarcere la ea acasă.
Femeia răzbate greu prin viață pentru că hățișul prin care umblă e fabricat de condiționări sociale. Cum să-ți lași copiii, cum să spui nu, cum să renunți la bunătate de job pentru o idee nebună, cum să aia, cum să cealaltă….? Stai în banca ta și crește-și copiii, stai lângă bărbat și nu mai comenta!
M-am dus azi la Mănăstirea Cernica să-mi iau niște icoane, să mi le pun în noul meu spațiu de lucru, my Healing Villa, și în contextul în care am spus eu ceva de ”chemare”, tipul care vindea s-a uitat superior la mine, și-a dat ochii peste cap, și am simțit în piept cum îmi zice: mă lași, tu, (femeie), ce chemare?
Și fix în fața magazinului o femeie cerșea bani.
A venit experiența ca o confirmare că femeile răzbat greu într-o lume condiționată. N-aș zice de masculin, aș zice, mai degrabă, de o energie masculină dezechilibrată în care ceea ce arăți pe dinafară contează mai mult decât ceea ce simți pe interior.
Am muncit enorm zilele acestea la spațiul meu. Mi-am pus toate visele, imaginile, totul meu, emoția, totul, în această casă pe care am botezat-o Healing Villa. Am prețuit fiecare colț, fiecare încheietură, n-am dormit nopțile gândindu-mă că nu intră tapetul cu mandală, am căutat draperii într-o culoare care nici nu știu cum se numește și am găsit întâmplător pe când mă uitam după niște rafturi maro la baie, m-am dus zilnic doar să simt spațiul, să vorbesc cu pereții, la propriu, să văd ce simt să pun acolo, mi-am desfăcut scaunele și o masă, le-am cărat noaptea cu mașina ca să le am în curte să vorbesc cu soarele la cafea, am umblat prin magazine, m-am așezat pe zeci de scaune în magazine ca să cumpăr ceva care să ofere acel confort, nu am făcut rabat de la nimic. Am fost 100% pasiune. Și pentru prima dată nu mi-a păsat de nimic, decât de mine. CU TOTUL. Pentru că am fost doar eu și cu mine.
Iar azi, aveam de făcut un retur la o decorațiune și pentru că era extrem de prețioasă, mi-a fost teamă să o trimit prin curier înapoi, e venită de pe undeva de prin Indonezia, m-am dus personal la depozit. M-am și întrebat, după ce am umblat cu ea vreo 4 zile în mașină că nu mi se mai legau drumurile, oare, nu era mai simplu să o trimit prin curier? Nu, pentru că dacă nu m-aș fi dus, nu m-aș fi împrietenit cu Elena de la magazinul ei minunat, și nu aș fi plecat cu cel mai nou și mai minunat prieten al meu, cu cel care cred că m-a chemat tot timpul acolo: un elefant. O masă, un scaun, un elefant care e acolo când ai nevoie.
Nu pot să vă spun cât de minunat este! Din lemn de mango reciclat, pictat manual, venit din India.
Am sunat-o pe mama și i-am zis: sunt cu adevărat fericită!
Nu a fost nimic din ce să vreau și să nu fac la casa aceasta. Mai am niște detalii, dar multul s-a întâmplat și e cum am vrut.
Cred că acum am răzbit prin lume. Sau, abia acum simt cu adevărat cum e să-ți urmezi visul și el să se împlinească. Dar n-a fost ușor.
Andre mi-a zis astăzi, după ce ieri nu l-am luat eu de la școală:
– Doamne, ce bine e să vină mama după tine!
– Dar câte zile nu am venit după tine?
– 3!
– Una, Andre, a fost ieri!
– Una? Sigur au fost mai multe!
Dar n-am fost, totuși, singură. Pentru că niciodată nu suntem singuri. Nu aș fi putut face toate acestea, dacă nu aș fi avut energia susținătoare a tatălui meu care mi-a spus că dacă am nevoie de bani să iau de la el și să fac ceea ce vreau că el are încredere în mine, a soțului meu care mi-a fost alături când mă cuprindeau fricile și a vărului meu, Iulian, care a stat cu mine, 2 zile la rând, noaptea târziu să-mi facă la cel mai mic detaliu, casa. Perfecționist și extrem de răbdător.
Pentru că da, femeia poate multe când bărbatul o susține.
Femeia poate enorm de multe când bărbatul nu intră în competiție cu ea.
Pentru că atunci când femeia lucreză cu ea, toată lumea lucrează PRIN ea.
Femeia răzbate prin viață, prin condiționări sociale, când știe că energia masculină o iubește necondiționat. Pentru că el, bărbatul, această energie masculină, în plan fizic sau spiritual, știe că o femeie fericită e Acasă împlinit.
PS poza este mișcată pentru că mâna mea dreaptă suferă de la montajele draperiilor, galeriilor, etc