Ce tip de persoană atragem în viața noastră?

Cum alegem relația potrivită nouă

Încep, ca de obicei, prin a vă seta cadrul ideilor ce urmează să le împărtășesc pentru că toatele ele pleacă de la conștientizrea a cine sunt eu și care e direcția mea în viață.

În Human Design, eu sunt manifestor generator, 2/4. Pe scurt, modul meu de abordare a vieții este acela de a răspunde invitației. Se numește strategie. Adică, strategia mea de a trăi viața în echilibru cu mine este acela de a răspunde și nu de a iniția proiecte sau de a aștepta invitație, așa cum ar face un manifestor, respectiv, un proiector. Fiind un profil generator de energie, ca toți ceilalți generatori, din momentul în care mă ridic dimineața din pat și până seara, când mă culc, primesc continuu invitații de la viață. De la a decide ce mănânc la micul dejun, până la cu cine ies la cafea, cum abordez un anumit proiect la serviciu, ce le fac copiilor de mâncare. Invitația vieții de a trăi în echilibru cu ceea ce am eu nevoie.

Asta e partea simplă.

Partea complicată, eu i-aș spune, mai degrabă fascinantă este aceea că pentru a decide ce este corect pentru mine să răspund pentru a avea echilibru în viață implică a ști ce vreau, ce îmi face bine, care e nevoia mea reală, adică, pe scurt, să trăiesc conștient cu mine în fiecare zi.

Ei bine, povestea de azi începe aici.

M-am dus dimineață să îmi fac plinul la mașină și nici bine nu am oprit că a venit spre mine grăbit un angajat ca să mă întrebe:

– Doriți să vă ajut?

Eu știu să-mi fac plinul, eu știu să fac multe la mașina mea, chiar am și făcut ani de zile, pe când energia mea era muuult spre a fi masculină cu totul, în ciuda aparențelor. Asta se știe, dintr-un model familial ”potrivit”.

– Vă rog, îl invit eu cu mâna, diesel standard, îmi iau poșeta și plec să plătesc. După câteva minute mă întorc, domnul era deja la altă mașină. Se uită lung la mine, eu mă duc către el și îi întind banii pregătiți. Îmi mulțumește și fiecare își vede de viață.

3 ore mai târziu sunt în parcare la un supermarket. Car după mine o sacoșă grea, intrând pe principiul: cumpăr niște struguri și ies cu jumătate de magazin. Văd un domn pe după mașini cum mă urmărește din ochi. Așteaptă să ajung la mașină, să îmi pun sacoșa în portbagaj, să mă îndrept către portiera mea și vine și el, se așează în diagonală, pe partea cealaltă.

Începe să gesticuleze și să-mi povestească diverse, despre cum vrea să intre în magazin, dar oamenii nu sunt educați și îl tratează rău. La un moment dat, discursul lui se pierde, eu fiind ocupată să ”văd” dincolo de ce-mi afișa.

Am simțit cum mi se înmoaie inima, doar privindu-l. Cum mintea a început să-mi spună: hai, ai schimbat anume banii pentru domnul de la benzinărie, ai mărunt, poți să-i dai și lui ceva. Mă urmăream din afară și vedeam atât de clar cum mi se activează un model cunoscut de a ajuta, de a fi disponibilă pentru o tipologie atât de cunoscută, atât de familiară, până și în nări simțeam miros de ”ceva plăcut”, neclar dar frumos. Mi se părea că era și bine îmbrăcat, și chiar dacă haina de pe el era strâmbă și nu prea era coerent, ochii lui îmi aduceau aminte de cineva cunoscut, nu știu cine la nivel concret, dar era ceva acolo, ce știam.

Interesant cum mintea mea tăiase instant faptul că eram în parcare și nu avea cum să miroase a ceva frumos, că omul acela din fața mea nu a binevoit să mă ajute cu sacoșa, dar mă ținea de vorbă ca să-i dau bani, că un copil mă suna că a terminat școala, totul se scurtcircuitase. Mâna trecutului m-a luat cu totul din momentul prezent și m-a pus într-un peisaj cunoscut în care știam atât de bine să funcționez.

M-am vizualizat așa, de undeva de sus, cu atâta claritate. Am simțit atât de profund cum lucrează mintea, la cel mai mic detaliu, ca să se mai ”bucure” puțin de ceva cunoscut, ca atunci când asculți o muzică de pe vremea copilăriei, care nu aduce neapărat amintiri plăcute, dar e ceva acolo care încă îți mai place. Familiaritatea. Sentimentul lui ”acasă”. Dorul de trib, indiferent cât de toxic a fost.

Am coborât apoi, în mine, înapoi, mi-am adunat toate bucățile, ca o împuternicire completă, a mea și cu mine, m-am uitat fix în ochii lui, l-am ridicat la nivelul energiei masculine la care am simțit că pot să-l duc și i-am zis:

– Dacă aveți nevoie de bani, eu nu vă pot ajuta. A rămas câteva secunde uitându-se la mine, cumva a dat să mai spună ceva, dar am simțit că renunță și a plecat. Atunci am văzut cât de rău se clatină, niște flash-uri dintr-o altă viață mi-au apărut în ochi, și am simțit în inimă o mare părere de rău. O părere de rău pentru toți bărbații neîmbrățișați de mamele lor. Și respinși de tații lor. Bărbați înfrânți în masculinitatea lor care își caută drumul către iubire în parcare sau pe facebook. Ceea ce, desigur, nu e despre bine sau rău, pentru că, de fapt, atragem ceea ce avem nevoie să vindecăm.

Sau suntem testați ca să vedem dacă am vindecat.

Am plecat cu acest gând: ce oameni atragem în viața noastră?

Și dacă suntem femei, ce tipar masculin atragem și cum știm dacă suntem pe drumul echilibrului nostru?

Având ca strategie răspunsul la invitație, așa cum am povestit mai sus, prin această experiență, viața m-a invitat să fiu femeie în autoritatea mea.

De când am luat-o pe drumul acesta al trăirii vieții în conștiință de sine, iubesc enorm de mult să împuternicesc oamenii din jurul meu, indiferent cine este și cum se numește. De altfel, acesta e darul multora dintre noi. Să îi împuternicim pe cei din jur atunci când noi suntem în puterea noastră.

Domnul de la benzinărie a fost în energia lui masculină de la început până la sfârșit. A întrebat, a acționat, a plecat apoi, n-a stat după mine să ”cerșească” atenție, iar eu l-am tratat ca atare. Sunt conștientă că el s-a oferit pentru a câștiga un ban în plus și că eu puteam liniștită să-mi fac singură plinul. Dar am învățat, și asta e o lecție pe care o dau mai departe, pe abundență pentru că atunci când spunem masculin, spunem bani.

Iar lecția e: cu cât femininul împuternicește mai mult masculinul, cu atât femininul se îmbogățește, orice ar însemna pentru fiecare, bogăție.

Că de aia femeia naște copii. Naște. Adică, înmulțește. Dar ea înmulțește cu ajutorul masculinului. E un schimb continuu de energie. E un dans continuu prin viață, în această relație.

Domnul din parcare era într-o durere uriașă de a fi neînțeles, neacceptat și iubit de cineva de care nu avea de fapt, nevoie. Energia lui masculină nu avea nevoie de banii mei ca să fie activată, ci de încredrea în el că poate fi, într-o zi, domnul de la benzinărie. Dacă i-aș fi dat bani, aș fi fost bărbatul din relație. Iar el asta voia. Dar eu nu voiam asta. Pentru că eu nu mai sunt demult bărbatul din relație. Eu nu mai sunt demult pe a face pentru a primi. Eu primesc (invitație de la viață), simt ce e bine pentru mine, aleg și apoi, înmulțesc și dau mai departe.

Răspunsul la întrebarea din titlu e simplu.

Ce oameni atragem în viața noastră? Oamenii care ne inspiră familiaritate. Iar asta se demonstrează și geometric prin ideea de fractal. Suntem atrași macro de ceva ce există deja în adn-ul nostru, micro.

Întrebarea cu adevărat prețioasă care ne duce pe nivelul următor de conștiință este: cum răspundem noi oamenilor care ne inspiră familiaritate?

Se spune că dacă cunoști drumul, dacă simți că filmul vieții e cunoscut, înseamnă că, de fapt, trăiești în trecut. Nu creezi nimic nou, nu aduci nimic evolutiv relației, vieții.

Cum să vrei o relație săntoasă în cuplu dacă filmul e același de acum 2 ani? 4 ani, 10 ani, 20….chiar și cu persoane diferite.

Cum să vrei mai mulți bani, dacă fimul câștigurilor și pierderilor e același dintotdeauna? Dacă viața ta e să trăiești până la următorul salariu? Sau să strângi din frică să nu-i pierzi? Sau să-i cheltuiești fără scop precis pentru că nu ai un scop precis?

Viața e mai simplă decât pare. Nu contează ce atragi.

Ce contează cu adevărat e cum răspunzi. Căci răspunsul vine din autoritatea ta.

Ești tu în autoritatea ta? În autoritatea vieții tale?

Îți place muzica pe care dansezi prin viață? Simți pașii? Te simți în siguranță (lângă partener)? Îți place publicul? Îți dă încredere? Ai curaj să schimb ceva?

Sursa foto

Music