Unul din multele lucruri care mi s-au reproșat de-a lungul vieții a fost că am o problemă cu terapeuții, în orice formă ar fi ei că, mă știți, eu nu judec omul după diplomă, iar eu nici nu am negat, că nu aș avea o pasiune pentru proprii mei scheleți. Cei mai buni profesori sunt scheleții mei din dulap.
Și sunt niște ani de când tot rumeg la povestea asta, am adăugat experiență, am înțeles de unde mi se trage, și în continuare îmi dă ceva cu virgulă. Că tot nu găsesc un om, mă rog, un om există, dar cam atât, care să mă facă să îmi schimbe părerea aceasta solidificată în mine.
Și iar m-am pus sub lupă, că sigur problema e la mine, și sigur am eu ceva de rezolvat la capul meu.
Și vorbesc aici, mai mult de oamenii pe care îi urmăresc în social media, și îi analizez din prisma a ceea ce scriu și transmit unui potențial public. Că eu așa mă consider.
Mai scrie una, mai scrie alta, și într-o zi cu soare, apare cu o ditamai judecată care e clar ca lumina zilei că vine din mintea nerezolvată încât nu mai pot să mă întorc acolo. Nu mai pot.
De exemplu, scrie că unii sunt proști, și alții deștepți, într-un context dat. Adică, ei sunt deștepții, evident. Și ceilalți, nu știu care, proștii.
Nici nu contează, de fapt, cine e, cine. Contează că astfel de etichete nu ar trebui puse în nici o formă de un terapeut. Sau de cineva care lucrează cu oamenii.
Prost, deștept, bun, rău, slab, gras sunt etichete puse de mintea în ego care vrea să demonstreze ceva prin tine.
Și eu nu am cum să nu văd asta. Că eu nu văd, eu te simt de la o poștă. Efectiv, aud cu urechea dreaptă ce îți zice ego-ul să scoți pe gură pe FB.
Și nici măcar nu mă interesează că ai zeci de foloweri care te aplaudă, bine că ai – că și ei supraviețuiesc prin ego-ul tău, e și asta o formă de hrană, poate că nu cea mai sănătoasă, dar măcar ține de foame, eu mă întreb, proștii aceia de-s făcuți proști, lor cine le zice că nu sunt proști și că sunt liberi să spună, totuși, ce le trece prin minte. Și că un terapeut cât de cât lucrat la mansardă, ar scrie un comentariu echilibrat în care ar argumenta de ce crede el că nu ai dreptate, fără să te anuleze și să te facă prost. Se cheamă echilibru, incluziune, percepție, minte deschisă, al treilea ochi, obiectivism, cum o fi, dar nu etichetă.
(Cum e scandalul cu femeile care acceptă să fie bătute de bărbați, nu le poți face proaste, slabe că stau cu niște bărbați care au sărit etapele de evoluție către homo sapiens anul 2025. Ei sunt aici, dar comportamentul s-a blocat în anul 1800 toamna, iar femeia are nevoie să înțeleagă asta, nu făcând-o proastă sau mai știu eu cum)
Da, cred că venit momentul să spun că NU am o problemă cu terapeuții, am o problemă cu cei care funcționează în rol de terapeut care dau lecții, dar, în realitate, lecțiile lor sunt fix propriile lor limitări. Sunt manipulați de propriile lor minți și nici nu știu. Iar aceasta este o energie masculină dezechilibrată. Ego. Fie femeie, fie bărbat.
Ca un profesor căruia dacă îi pui întrebări mai profunde nu mai știe să răspundă iar tu iei 4 că ai vorbit pe lângă subiect. Story of my life. Ce-a vrut să spună poetul? Că e singur și suferă de trauma de abandon. Nu, greșit, a vrut să spună că pădurea e verde și soarele pe cer, iar tu ești prost că nu știi nimic. Nota 4, Pătrățel.
Eu, de fapt, am o problemă cu oamenii superficiali, și în special, cu cei care lucrează cu omul, pentru că dincolo de etica profesională care se studiază la școală, există și o etică morală pe care trebuie să o înveți tu cu tine în procesele tale interioare. Și acolo pică majoritatea. Că diplome avem cu toții, cap, rațiune, minte, avem, Slavă Domnului, însă, suflet, inimă deschisă, răbdare, acceptare, iubire necondiționată, smerenie, conștiință, avem?
Sentimentul pe care îl am se numește dezamăgire. Și dezamăgirea apare când proiectezi pe cel din fața ta propriile așteptări. Eu, recunosc, când citesc un terapeut mă aștept să fie cel puțin etic și moral cât sunt eu, unde eu nu mă consider la un nivel înalt. Ci de bun simț. Adică, eu te citesc pe tine să văd și să învăț de la un om echilibrat așa cum te prezinți – asta e o proiecție a minții mele, și ceea ce văd în realitate este un om care mai are de integrat, în primul rând, ego-ul masculin care din perspectiva mea este abecedarul. Nici un terapeut nu este perfect că nu ai cum, dar nici nu poți să vii public să clasifici oamenii în prost/ deștept. Asta e nivelul 0.
Și vorbesc de oameni destul de cunoscuți la nivel de social media. De aici și proiecția. Sunt cunoscuți, trebuie cumva să am ceva de învățat de la ei.
Asta vine dintr-o rană de umilire, tu ești prost, ceilalți sunt deștepți.
Adică:
– Doar atât ai luat la lucrare?
– Colegul tău cât a luat la test?
Dar vine și pe sensibilitatea unui centru ego nedefinit care nu își cunoaște valoarea și are nevoie să și-o câștige prin experiențe în relație cu cei din jur.
Eu m-am făcut de foarte multe ori mică. Mică în valoare. Am considerat, din oficiu, că cei din jur sunt mai deștepți ca mine, în orice formă de deșteptăciune.
Pe de o parte, această abordare m-a ajutat să mă perfecționez în ceea ce iubesc cel mai mult, HD, pe de altă parte, am fost obligată de circumstanțe, cum e și exemplu acesta de mai sus care mi-a provocat nervi de nu mai puteam să dorm noaptea, să privesc diavolul în ochi și să mă aduc la nivelul meu valoric. Să-mi accept darurile și să mă poziționez pe locul care-mi aparține. E un proces interior profund, butonat doar de cei din afară.
Terapeutul de care vorbesc nu are nici o vină pentru nopțile mele nedormite, eu chiar sunt recunoscătoare că există și că pot învăța prin el care este cu adevărat valoarea mea. Și să mă duc acolo, sus, în iubire necondiționată, la Dumnezeu, unde-mi este locul, așa cum un capricorn veritabil merită cu adevărat.
E păcat, însă, că suntem atât de mulți, vreo 65% din populația planetei care nu știm care ne este valoarea și majoritatea privim către cei care ar fi fost frumos să ne îndrume către puterea noastră interioară, dar care, în schimb, ne pun etichete funcționând ca un terapeut în control, care îți spune:
Fii liber, iubește-te pe tine însuți, dar doar cum și cât îți dau eu voie! În afara acestor limite, ești prost!
Eu ÎMI spun și vă spun, în schimb, așa:
Fii liberă, iubește-te oricum ai fi pentru că eu te iubesc oricum ai fii!