Iubirea și cupa ei.

”- În cele din urmă, mi-a spus ea, ceea ce caută fiecare bărbat, în fiecare viață și în fiecare parteneră, este Femeia totală, cea care îl va restitui lui însuși, făcându-l să își recupereze Memoria. Și analogic, căutarea oricărei femei este să regăsească prin intermediul fiecărui partener al ei, Bărbatul total, universal, cel al uniunii mântuitoare prin care ea își va aminti de ea însăși.” (Viața ascunsă a lui Jeshua, vol 1)

Am stat cu aceste cuvinte ore, zile, le-am recitit din memorie, am respirat celular fiecare literă și silabă, am simțit cum parcă, undeva, departe, sufletul meu era tors și abia acum, aici, în timpul acesta, a înțeles căutarea.

O căutare cu mintea de acum a unui suflet născut atunci.

Recitiți, va rog, recitiți.

El se regăsește în Memorie prin ea (memoria colectivă, Akasha)

Ea își Amintește de sine prin el.

El Cupa, Ea Iubirea.

Dar ce este Cupa fără Iubire?

De la Iubire pleacă Totul.

Dacă ești Cupă, Cupa fără Iubire rămâne o cupă goală. Rămâne.

Dar dacă ești Iubire, și nu ai Cupa în care să te reverși, Iubirea se scurge. Piere. Se împrăștie spre copii, job, casă.

Și atunci, vă întreb, cine are datoria de a se Iubi cu totul pentru a ști Iubire pentru a deveni Iubire pentru a-i învăța pe alții Iubire?

Ca apoi, Cupa (potrivită) să conțină toată această Iubire?

Haideți să ieșim din stadiul de femeie rănită, victimă și renegată de masculin și să ne privim în ochi propriile daruri! Cu încredere, hai că se poate!

Suntem plăsmuite să creăm Iubire în toate formele ei. E datoria noastră. Punct.

Iar bărbații sunt plăsmuiți să ne conțină și să ne susțină această iubire. Punct.

Cu cât ne vom iubi mai puțin, cu atât vom atrage cupe care ne vor conține la fel de puțin.

În caz că vă întrebați de ce atragem oamenii nepotriviți în viața noastră. (Mă rog, orice om e potrivit dacă ai ochi de văzut.)

E pur energetic. Pură energie.

Îmi amintesc, nu demult, într-o proces de-al meu, personal, am simțit cum se deblochează în mine inima mea înghețată (linie 4) și parcă cu frică mi-am dat voie să cred că pot Iubire.

Și știu că-mi suna constant în minte întrebarea: dar ce voi face eu cu atâta iubire? ce voi face eu cu toată iubirea asta care curge ca un vulcan din mine? când eu am dat-o si am suferit atâta din cauza ei?

Ei bine, atunci, mi-am dat seama câtă teamă există la nivel colectiv în femeie ca să iubească din nou.

E o teamă de care foarte puține, foarte puține persoane sunt conștiente. Foarte puține.

Femeia care a iubit cu totul și-a rămas cu inima frântă.

Eu pot să vă spun, atât: e nevoie să ai curaj să crezi în Iubire. E nevoie să ai curaj să crezi că se poate altfel. E nevoie de curaj să îți dai voie să iubești. O știu la nivel de celulă.

Însă, în momentul în care îți dai voie, ai bilet de intrare în Paradis.

Cu cât iubești mai mult, Iubire pură, necondiționată, cu atât nimeni și nimic nu te mai poate răni.

Ești tu și Dumnezeu.

Iubire și Cupă. Unde Cupa este masculinul pe pământ.

Ceea ce vă doresc și vouă din toată inima!

Foto

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *