După cum probabil știți, data Paștelui diferă de la an la an pentru că aceasta se calculează în funcție de 2 evenimente astrale, respectiv mișcarea Soarelui și a Lunii, echinocțiul de primăvară și luna plină de după echinocțiul de primăvară. Prima cu dată fixă, 21 martie, a doua, cu dată schimbătoare. În plus, Paștele întotdeauna pică într-o zi de duminică, deci, indiferent de ziua celor două evenimente de mai sus, se ia în considerare prima zi de duminică, la care se mai auadă o altă variabilă, și anume tipul de calendar după care se calculează, de aceea, rareori, data Paștelui Catolic coincide cu data Paștelui Ortodox.
În concluzie, data sărbătorii Paștelui este un rezultat controlat de oameni cu influențe astrologice. Luăm de la natură baza, căci ce-ar fi lumea fără Soare și Lună, dar îl modelăm ca să ne fie nouă bine. Care, nouă? Care, bine?
Atfel, că la nivel social, modul în care sărbătorim Paștele este în proporție considerabilă, un proces controlat de oameni. Atât la nivel de calcul de dată, cât și la nivel de ritual de celebrare: cozonac, ouă roșii, miel, ied, pască.
Este ceva rău sau greșit? Categoric, NU.
Niciodată nu este vorba de rău sau bine. Greșit sau corect. Este ceea ce este.
Întrebarea e: cum aleg să trăiesc, dat fiind acest context?
Anul acesta, în data Paștelui ortodox din 2024, Soarele s-a găsit în cheia 2. Iar, Luna în cheia 17.
Din păcate, la nivel social, aceste aspecte nu se mai iau în considerare. Este interesant de observat, însă, cum baza tuturor bazelor este Soarele și Luna, dar când ajungem pe Pământ, toate astea se risipesc și ne concentrăm doar pe ritualuri și petreceri.
Cheia 2 este cheia cea mai feminină din toate cele 64 de chei din HD. Când vorbim despre energie feminină vorbim despre blândețe, a primi, a fi, a iubi, a simți. Și mai puțin despre a face.
Însă, și mai interesant este că atunci când Soarele este în cheie 2, Pământul este în cheie 1. Iar cheia 1 este energia masculină, despre a face.
Așadar, nu există 2 fără 1, nu există a fi fără a face. Precum în cer așa și pe pământ.
Dar ce-ar fi Pământul fără Cer? Ce Paște am mai fi sărbătorit noi dacă nu aveam Soare și Lună?
Ce faceți de Paște? Ce-ați făcut de Paște? Ce-ai pregătit de Paște? sunt întrebări care circulă peste tot în perioada aceasta.
M-am odihnit. Am dormit. M-am pregătit spiritual, sunt răspunsuri care nu sunt social acceptate.
Eu nu mănânc carne, deci nu am pregătit miel. Și nici ied.
– Nici măcar de Paște nu mănânci?
– Nici măcar. Alt răspuns neacceptat social.
Trăim într-o societate profund condiționată. Iar noi suntem parte din ea. Nici acest lucru nu e rău sau bine. Greșit sau corect. Este cum este.
Dar ce facem cu asta, în contextul nostru? În viața pe care vrem să o trăim?
Aleg condiționarea sau să înțeleg ideea de ansamblu și să-mi aleg propriul drum în relație cu natura? Natura în general și natura mea, în particula.
Nici un Paște nu e la fel. Pentru că fiecare zi e o altă zi. 5 mai 2024, ziua Paștelui din acest an este diferită de 5 mai 2025, ziua Paștelui din anul acesta dar anul viitor.
Și fiecare zi vine cu o altă energie solară și lunară. Și pământeană.
De ce să aleg să fac la fel ca în fiecare an de Paște, dacă anul acesta natura mă cheamă la energie feminină? La a sta cu mine, să primesc cu blândețe, la a simți mai mult și a face mai puțin?
A face diferit este un proces foarte complex, oricât de simplu ar părea să ne spunem: gata, anul acesta nu fac pască sau cozonac. Dacă ne tragem dintr-o familie profund ritualizată pe a face, dacă femeile din care mă trag: mama, bunica, străbunica, stră-străbunica și tot așa, s-au epuizat gătind mâncare, lucrând câmpul și crescând copii, iar de Paște înmulțit cu 2 sau 3, cu atât procesul nostru de decondiționare va fi mai greu.
Sinele nostru autentic, natura noastră conectată la cheia 2 ne va striga așa cum un copil mic ne strigă noaptea după o îmbrățișare, iar noi vom auzi zecile de voci ale femeilor care ne cheamă să le ajutăm la sarmale și cozonac și miel.
Anul acesta a fost prima dată când am ales să aud numai ce vrea sufletul meu.
De Paștele acesta am trăit ceva dincolo de mine. De mine, mintea, de mine, inima, de mine, cu totul.
Am primit tot ceea ce se urează la astfel de sărbători.
Și nu doar că le-am primit, ci m-am și bucurat de ele.
Le-am primit cu totul, cu inima și sufletul, nu doar că le-am auzit și le-am pus deoparte.
Am primit pace. Am primit liniște. Am primit relaxare. Am primit cozonac. Și ouă roșii. Am primit iubire. Am primit atenție. Am primit timp în familie. Am primit speranță, lumină, bucurie.
Am primit tot ce am dorit oamenilor din jurul meu, mai puțin ăluia de a blocat parcarea în mall, dar mi-am retras apoi cuvintele că mi-a zis Dumnezeu că eu n-am de unde să știu ce mamă cu copii mici așteaptă.
Am primit mâini de aur și inimă completă.
În schimb, n-am făcut nici cozonac, nici ouă roșii, nici invitați n-am avut, nici poze pe FB n-am pus, am aspirat foarte puțin, dar am lăsat niște păianjeni în colțul geamului că n-am mai ajuns la ei.
M-am oprit. Din tot.
Când îi spuneam:
– Doamne, un cozonac să nu fac eu?
El îmi îndrepta pașii spre canapea să mă odihnesc.
Apoi, spre grădină să îmi beau cafeaua în liniște.
Apoi, mă trimitea cu copiii în parc să vedem păsările pe lac.
Apoi, înapoi, în meditație și stare de liniște.
O să fie sigur o voce care va spune:
– Nu era Dumnezeu, el nu vorbește cu tine!
– Poate că nu era Dumnezeu, dar sigur era Dumnezeul meu.
Partea aia din mine care și-a dorit mult, mult să vadă cum e să fie suficientă.
Să fie suficient cât vorbește, cât face, și apoi, gata.
Să nu mai vorbească la cei care nu o aud, să nu mai scrie pentru cei care nu citesc, să nu mai facă pentru cei care nu văd.
Și am primit exact în curgerea mea și a naturii mele. Am fost una cu natura.
Iar apoi, în liniștea care s-a lăsat peste mine, AM AUZIT.
Am auzit toate femeile acelea din care mă trag și care trăiau prin mine. Am simțit cum mă odihnesc și pentru ele, cum le onorez munca și oboseala prin a-mi trage sufletul, prin a le vedea, iubi, accepta, aprecia pentru ceea ce sunt și mai puțin pentru ceea ce fac.
Le-am luat pe toate în brațe, iar inima mea s-a făcut mare, mare, și le-a cuprins cu totul, și m-am făcut una cu ele.
– Ați făcut suficient! Acum, e timpul să vă odihniți! În pace! În liniște! În iubire!
Hristos a înviat! Și Lumină a adus în inimi! Pentru mine și pentru cei din jur, la nivel Colectiv!