ACASĂ

La finalul celor 5 țări tranzitate anul acesta cu mașina (Romania, Serbia, Cehia, Italia, Franța, Spania, Portugalia) plus 2, de plecare și destinație, Andre a concluzionat:
– Tot Portugalia e cea mai frumoasă țară!

Și totuși, după atâția ani în care ne petrecem vacanțele în Portugalia, în timp ce am vizitat și multe alte țări pe mai multe continente, rămâne Portugalia în topul lui, dar și al meu.
– Ce îți place atât de mult aici? (având în vedere că unde am oprit, am experimentat tot ce s-a putut și ni s-a permis)
– Apa e cea mai bună (oceanul), nisipul e fin și plaja mare, vremea e perfectă, iar mâncarea….nu există mâncare mai bună! mi-a spus.

Mă gândeam ce-mi place mie. Că eu cu Portugalia nu am avut o relație de dragoste la prima vedere. Nici la a doua, nici la a treia. Nu mi-a plăcut iarna, nici acum nu-mi place iarna în Portugalia, m-a frapat lipsa feminității la modul general, evident, așa cum o percep eu, nici acum nu-mi place dar nu mă mai interesează – mi-am dat seama că nu toată lumea trebuie să fie ca mine, chiar dacă fix asta apreciază printre altele lumea la mine, nu mi-a plăcut apa pentru că este foarte rece, acum am făcut pace cu ea, încălzindu-mă eu pe dinăuntru.

În schimb, ce-am iubit mereu la țara asta, ce menține continuu iubirea aceasta în mine, ce m-a învățat să iubesc această țară este sunetul ei.

Are un sunet aparte, de libertate.

De libertate recâștigată.

Și sunetul acesta vine prin muzică.

După ce am contemplat destul de mult anul acesta, na, am avut și timp 4000 de km, mi-am dat seama că primul lucru de care m-am îndrăgostit în Portugalia acum 21 ani a fost o melodie – Velha Infancia, https://youtu.be/dQjO0zo12Go?si=sCjNrCDg9eBltyzs, o iubire pe care încă o port în inimă, apoi, primul lucru pe care l-am făcut a fost să învăț limba ca să înțeleg versurile și diferențele între accente (portugheza are multe nuanțe în funcție de țara unde se vorbește), și că în fiecare an m-am întors acasă cu un sunet nou. Cu o melodie nouă în minte.

Portugalia a vorbit mereu cu mine prin sunet. Un sunet de Viață, de Libertate, de VIU.

Ce este interesantr e că anul acesta, ca și anul trecut și acum doi ani, majoritatea hit-urilor de vară portugheze provin din Africa. În special din Angola. Și cu toate acestea, Africa e foarte departe de a fi un continent liber.

Cu siguranță, undeva, în timp, viața mea a fost despre Africa. De altfel, prima dată când am ajuns în Africa de Sud am avut sentimentul profund că m-am întors acasă.

Hit-ul anului acesta este Mussulo – https://youtu.be/qN4xzxIepjA?si=ftkc0LdKljm0871H

Însă, povestea devine și mai interesantă.

Cu toate că versurile acestei melodii nu spun altceva decât că petrecerea din Mussulo nu este de ratat, undeva, în spatele creierului, eu aud niște bătăi, niște tobe, niște chemări….și în timp ce mă lăsam purtată de ritm, am ajuns la ceea ce urma să decopăr poate cea mai adâncă formă de comunicare a iubirii. A suferinței, a durerii, a fericirii, a EMOȚIEI ca rădăcină primară a tuturor emoțiilor.

Cumva, când Mussulo s-a terminat a început să sune ceva mult mai adânc. O voce, o bătaie de inimă….ceva de dincolo de tot ce poate conține mintea.

Dacă există THE EMOȚIE care conține toate celelalte emoții, imnul ei este această melodie: https://youtu.be/86VjmpHa10A?si=weHwGjC5f57BzTxt

Și pentru că respir și trăiesc HD, cheia 36 – cheia suferinței umane, cheia tuturor cheilor emoționale din HD are ca definiție această melodie. Aș zice si 55 😀

Am stat ore în șir să ascult, dincolo de versuri și cuvinte. Mi-am pus mintea în observator și am trăit celular muzica, vocea, bătaia…m-am dus dincolo de orice material, rațional, de orice ar fi putut mintea proiecta ca să pot conține toată vibrația și trăirea creației.

Un fenomen extraordinar se întâmplă la nivel profund, tu știi că nu e despre tine, și totuși, mintea vrea să fie băgată în seamă ca să fie despre ea, despre durerea ei, suferința ei, lacrimile ei, iar eu sunt dincolo de hău. L-am trecut acum ceva vreme și este foarte interesant să observi cum mintea vrea să se uite în oglinda ”despre ea” și nu vede nimic, că nu e despre ea. Muzica aceasta nu e despre mintea ta. E despre iubirea în toate formele ei. O iubire liberă, care dacă este sau nu este e doar creația minții tale, pentru că

IUBIREA ÎNTOTDEAUNA ESTE.

Și e un adevăr dur. Pentru că întorși în mintea noastră, nu poți spune oricui că-l iubești, că se supără soția, iubitul, copilul. Nici nouă nu ne prea putem spune cu toți dinții și cu toată inima că ne iubim.

IUBIREA, ÎNSĂ, ÎNTOTDEAUNA ESTE.

Și când nu este, tot ESTE.

Pentru că iubirea e simțire și când simți iubire pentru ceva sau cineva, ea ESTE. În afara controlului nostru, în afara minții, logicii sau a legii. Iubirea e bine și rău si cald și rece, și frumos și urât, și început și sfârșit, iubirea e dincolo de timp și spațiu, e muuult dincolo de minte și limitări, și cutiuțe, și etichete și definiții.

IUBIREA E LIBERTATE. Libertatea de a simți. TOTUL.

Dacă toate relațiile interumane ar începe cu întrebarea: simt iubire? ne-ar ajuta să stăm puțin cu noi ca să descoperim dacă simțim sau nu iubire, ne-am da timp să descoperim, am avea răbdare cu noi și poate, puțin mai încolo, am știi cu adevărat ce simțim pentru noi și pentru persoana din fața noastră.

Eu nu am iubit Portugalia la prima vedere. Am iubit-o la primul sunet, pentru că Eu am avut nevoie să mă ascult pe mine.

Să mă aduc la mine acasă, si totul, începând din acel moment, a fost un drum către mine acasă.

Doamne, ce frumos e la mine acasă!

Vă doresc din inimă și vouă, să vă găsiți drumul către voi acasă!