Pe mine tata nu m-a bătut. Tata și-a dorit să fiu băiat, fiind a doua fată la părinți, dar m-a iubit mereu ca pe o fată. Mi-a zis: tu dacă primești o palmă, să dai două înapoi! Să nu fii proastă!
Poate n-a fost cea mai bună educație, dar eu, din această energie, nu am atras niciodată în viața mea bărbați care să ridice palma asupra mea! Am atras bărbați sensibili, dependenți, nu perfecți, care au fost acolo când am avut nevoie.
Apoi, am peste 10 ani de când lucrez într-un domeniu ”masculin”, vorbesc aproape zilnic cu bărbați la telefon, am avut situații în care mi-au vorbit superior, dar nu am pus la suflet pentru că știu cine sunt și ce pot.
Eu nu cunosc, fie el partener sau soțul cuiva care să bată vreo femeie. Mă refer în plan personal.
Astăzi, în contextul actual, văd enorm de multe femei care povestesc în social media despre abuzurile pe care le-au suferit de la bărbați. Psihologi, influenceri, toată lumea are o poveste de spus.
(Aș putea povesti și eu din dramele mele ”masculine”, dar nu văd sensul atâta timp cât lecția e mereu aceeași, cea de mai jos.)
Scot masculinul la tablă, îi dau două peste fund pentru că nu și-au învățat lecția de a fi bărbat.
Nu vreau să supăr, și în nici un caz nu imi doresc să minimalizez nici suferința cuiva, nici expertiza, dar din suflet spun că cine blamează masculinul înseamnă că acolo e o rană nevindecată care in loc să ofere lecții în colectiv, mai sănătos este să se vadă în interior.
”Toți bărbații sunt needucați, abuzatori”, nu este decât un adevăr interior al unui suflet rănit.
Urmăream pe Tik Tok o tipă care vorbea de un business de-al ei și brusc, apare să spună că ea dacă ar fi să aleagă între iubire și bani ar alege, clar, banii. Justificându-și alegerea cu o mulțime de motive.
Rolul minții, a raționalului este să ofere argumente pro și contra. Inima alege. Iar o inimă rănită va alege mereu orice altceva, mai puțin iubirea.
Atâta timp cât masculinul, reprezentat în aceasta discuție de către bărbat, va fi considerat o sursă de supraviețuire materializată în bani și nu în iubire, degeaba strigăm noi în gura mare că vrem bărbați educați care să fie sensibili și vulnerabili.
Nici nu vreau să mă gândesc câte fete ascultă astfel de mesaje, și iau de bune sfaturile.
Eu, ca femeie rănită de masculin, m-aș întreba: de ce atrag astfel de bărbați? ce am de vindecat, la mine, în relație cu masculinul?
Vă spun că este exact energia noastră masculină, din noi, femeile, cu care avem nevoie să facem pace.
E nevoie să înțelegem că noi doar o proiectăm pe cel din fața noastră, tocmai pentru a o vedea mai bine și a o lucra.
Și da, educația din familie contează, dar nu totul pleacă de acolo.
Viața nu începe când ne-am născut NOI – noi nu suntem buricul pământului și le știm pe toate, viața începe când masculinul s-a desprins de feminin, metafora lui Adam și Eva, blamându-se reciproc: a cui e vina că am pierdut Paradisul?
Putem un pic mai bine decât atât.
Putem lua din exterior experiența, putem să ne luăm propriile lecții, onorându-i pe cei care uneori își pierd viața într-o astfel de experiență ca să transmită un mesaj în lume, și apoi, putem lucra cu noi, ca femei, ca mame prin reprezentatul masculin pe care îl avem, și mai apoi, cu copiii noștri.
Putem un pic mai mult decât să credem că deținem un adevăr universal valabil doar pentru că am trecut și noi prin asta.
La nivel ancestral, TOATE am trecut prin asta. TOATE.
Poate că e momentul să ne trezim un pic.
Și să facem pentru viitor, un pic mai bine. Un pic mai conștient.
Foto: http://pinterest.ro