Lecția lui ”let go”
Cel mai greu e să iubești și să ”let go”. Cel mai greu. Să iubești cu totul, cu inima, cu mintea, cu fiecare celulă din ceea ce te compune ca ființă în formă fizică pe acest pământ, cu fiecare respirație, cu fiecare clipire din ochi, cel mai greu e să iubești și să ”let go”.
Să te cheme, să simți chemarea de dincolo de tine, să naști, să prindă formă fizică, să crești, să educi, să iubești până dincolo de cer și stele și apoi….să lași. Să plece. Să de ducă. Să se împlinească. Fără tine.
Cel mai greu e să iubești cu totul. Și apoi, să lași.
Se spune, deseori, că e ca și cum ai crescut un șarpe la piept și apoi a început să muște, iar tu stai acolo să-l îmblânzești, în loc să îi dai drumul în sălbăticie.
Aș spune că e cam asa ceva, dar unde șarpele este Cunoașterea, Kundalini și nicidecum, șarpele din Biblie tradus ca Manipulare și Păcat. Orice iubire vine în viața noastră, sub formă de oameni sau proiecte, vine ca să ne învețe ceva pe drumul nostru individual și interior.
Pentru că Viața nu e NICIODATĂ despre exterior, ci numai și numai dinspre Interior către Exterior. Nu am cum să cer iubire de la cei din jur dacă eu NU ȘTIU cum arată iubirea pe care le-o cer. Și ca să știu trebuie s-o trăiesc și dacă nu am trăit, trebuie să îmi dau voie s-o trăiesc acum. Prin Șarpele de la piept.
Ca un manifestor generator, 2/4, lecția vieții mele a fost mereu să nasc priecte, să pun suflet, pasiune, să le cresc și apoi să le las să plece.
Nu mi-a iesit aproape niciodata acest ”let go”, mi-a fost greu să mă separ de ceea ce născusem și adusesem la viată, de la proiecte, la relatii, am preferat mereu să mai bag o fisă, să mai fac o schemă nemaiîntâlnită în aer, să mai rup din mine că poate, poate, mai e ceva de demonstrat. (Centrul Inimii nedefinit)
După ceva procese interioare, cursuri, studiu și pură pasiune și chemare, am început să las de-a lungul ultimilor ani …relații, oameni, proiecte.
N-am să-mi ridic statuie, n-am fost eu aia care a lăsat, ambiția în umbră poate fi nebună, în schimb, Universul, Dumnezeu – cel care mă iubește necondiționat, am fost lăsată, prin aceste relații, oameni, proiecte.
Ca să fie durerea mai mare, moartea mai dură, renașterea mai blândă, procesul mai înțelept, Lumina mai puternică.
Prima dată când am auzit pus în cuvinte acest ”let go” a fost la Richard Rudd vorbind despre cheia 53, imaturitatea, în umbră și expansiunea, în lumină, subraabundenta, în dar divin. Cheia evoluției mele, cheia pământului meu conștient, cheia cea mai provocatoare a vieții mele.
Aveam vreo 30 și ceva ani când am simțit că prin această cheie mi se face radiografia a tot ceea ce simțisem până atunci și mintea nu reușea să clarifice: relații care mă țineau într-o buclă interminabile, proiecte care mă sufocau și mintea îmi spunea povești ca să nu mai privesc acolo unde mă durea, imposibilitatea de ”let go”. Plus, am revăzut toată adolescența mea ascultându-l obsesiv pe Axl Rose cu ”Live and let die”.
– Dina, lecția ta este să înveți să ”let go”, l-am auzit pe Richard atât de clar că am avut impresia că e Dumnezeu în persoană care vorbește cu mine.
– Când o să înveți să ”let go”, o liniște se va așeza în tine. Lumea te va privi și se vaq liniști în energia ta. Cei care transced umbra imaturității sunt oamenii pe care îi vrei lângă tine pentru că lângă ei simți pacea din interior. Nu-i așa că vrei să simți pacea din interior?
– Vreau! Vreau pacea din interior, am strigat eu atunci. Cum să fac să învăț să ”let go”?
Dar Richard nu mi-a mai răspuns. M-a lăsat în mâinile lui Dumnezeu.
M-a lăsat să învăț să îmi accept imaturitatea, să simt expansiunea din interior (această cheie are legătură cu abundența financiară care în umbră te poate sărăci) și să cred că pot atinge supraabundența, ce vine de dincolo de material.
Să învăț că merit!
Merit atât de mult și atât de bine încât pot să renunț la tot unde am pus iubire, timp, energie pentru un scop mai mare, evolutiv.
Less is more.
Am învățat de-a lungul acestui proces că și lumina expansiunii poate fi în umbră când acționezi din umbră. Lumina din umbră. Când forțezi să fie ca tine din imaturitatea copilului mofturos, lucrurile ies, dar cu preț? Expansiunea se întâmplă, dar care este costul reușitei tale?
Ca atunci când un părinte îi face toate mofturile copilului de teamă să nu mai fie scandal în casă, dar care este costul pe termen lung? In ce se va transforma acest copil care învață că i se cuvine totul? Chiar și dacă nu primește totul, din prea puțin sau prea mult, drumurile duc către dezechilibru.
Într-un mic tiran, furios pe interior, un narcisist în toată splendoarea lui. O victimă ambalată în costum de Superman.
– Făt Frumos, să te ferești de Omul Spân!
Cine era Omul Spân? Da, era roșcat, slab și înalt, dar nu asta a vrut povestitorul să spună. Omul Spân era salvatorul, cel care are o pastilă ca să te facă bine, care e mereu acolo lângă tine ca să te ajute, care nu te lasă să-ți înfrunți propriile provocări pentru că tu nu știi, ești mic și prost, dar el te poate ajuta pentru că el știe! Omul Spân este cel care te ține în rol de victimă, care nu-ți dă voie să evoluezi și să-ți asumi propria viață.
Am avut un Om Spân în interiorul meu. Eu îi spun, generic, scheleții din dulap. Partea mea condiționată, vocile ancestrale, poveștile străbunilor, experiențele mai puțin bune, iubirile neîmplinite, foamea, sărăcia, abandonul, frica la nivel ancestral că sunt greșit din naștere.
Omul Spân care m-a ținut mică, în imaturitate pentru că atât a putut el. Bine că a rămas în viață, uite câți mor pe capete, așa, pur și simplu! Un Om Spân de toată nădejdea am avut eu în mine!
Mi-a fost greu să mă uit la el. Așa înalt, și slab și roșu ca focul – foc care mi-a adus atât de multă durere ancestral, urât mai este!
Mi-a luat niște timp să fac pace cu el, să înțeleg că nu mai e nevoie să se țină de nici un om, de nici un proiect, de nici o relație, că poate singur. Că expansiunea e în el, în adn-ul lui, că fiecare suntem in putere să reușim ceea ce ne este scris. I-am curățat urechile, i-am pus ochelari, ca să audă mai bine Vocea interioară curată, intuiția, să vadă mai bine dincolo de poveștile minții lui, l-am înconjurat cu oameni care îl iubesc cu toate bubele lui pe față, i-am dat să mănânce ce nu a avut când era mic. L-am strâns apoi, tare, în brațe, l-am mângâiat, i-am făcut baie și masaj, i-am sărutat fiecare bucățică din corpul lui, am devenit una cu el.
L-am pus în inima mea mare ca un barometru de a-mi aminti unde am fost și unde are nevoie sufletul meu să ajungă.
Am fost în imposibilitatea de ”let go”. Și Doamne, câți sunt! Cei care vin să le citesc în tarot dacă se va întoarce x și y și mă uit la ei și mă văd pe mine, și atât de bine îi înțeleg. Atât de bine! Mintea care nu poate lăsa să treacă ceea ce a fost bine, care nu se împacă cu ideea morții, că e gata, și că înainte poate fi la fel de bine sau mai bine! Numai să ne dăm voie să acceptăm, să credem, numai să ne aducem în puterea noastră! Poate fi și rău, desigur, când alegem din minte și nu din inimă.
La nivel energetic, am fost Arhetipul Mamei în umbră care nu se poate împăca cu ideea că a crescut Copilul mare și are nevoie de independență ca să-și ducă viața mai departe. Creația ei, nașterea ei, munca ei, evoluția ei….pleacă. Moarte și renaștere. Și nimic nu mai e în controlul ei. Nici școala pe care alege să o facă, nici pe cine alege să iubească. Plecăm dintr-un Întreg ca să ne împlinim drumul propriu: prin iubire și acceptare de sine, iar apoi, ne întoarcem în Întreg.
Astăzi, sunt Arhetipul Mamei în Lumină. I let go. I let go. I let go. I let go. I let go.
Las proiecte pe care le-am născut, pe care le-am iubit și pe care în continuare, le iubesc cu totul. Le las ca să-și urmeze evolutiv calea.
Las oameni pe care i-am iubit și pe care îi iubesc în continuare, îi iubesc cu totul. Îi las ca să-și urmeze evolutiv calea.
Las obiceiuri, emoții, drumuri, relații, pe care le-am iubit dar acum mă iubesc pe mine mai mult, le las pe toate ca să-mi urmez evolutiv calea.
Nu știu care e Calea. Mintea transcede timpul, dar numai cum vrea ea.
Acum, sufletul meu e la putere și inima, drept toiag.
Nu știu unde mă duc, dar văd un drum luminat, cu oameni, relații și proiecte care sunt pe același drum evolutiv cu mine.
Sunt eu și Human Divine. Eu și scheleții din dulap îmblânziți. Eu și cu Omul Spân.
Umbră și Lumină.
Și Dar Divin.
I let go.
Cu iubire pentru procesul colectiv evolutiv.