De care vindecatori, însă, suntem?
O să-mi încep discuția de astăzi cu o poveste.
Acum, aproape 10 ani, copilul meu cel mic a avut o problemă de sănătate și am ajuns cu ea la urgențe la Grigore Alexandrescu, la spital. După 3 zile și 3 nopți de nesomn și agitație, cu ea aproape leșinată, am ajuns în fața unei doamne doctor care pe de o parte urla la mine, scoțându-mi ochii de ce nu știu la ce este fetița alergică – pentru că nu îi ieșise toate analizele la care lucram cu o pediatră de ceva vreme – pe de altă parte, o trata ca la carte pe copilă. Îmi amintesc și acum cum o voce interioară mă judeca pentru faptul că eram cea mai incapabilă mamă în viață, iar cealaltă voce interioară – intuiția, îmi spunea să mă adun cu toate ca să fiu suport emoțional copilei care plângea în brațele mele și mă ruga să o iau acasă că o doare.
Am plecat după vreo 6 ore de acolo, pe picioare dar cu inima bucăți.
Am stat să integrez experiența aceea luni de zile, căutând explicații la comportamentului unui om care deținea o capacitate impresionantă de cunoștințe medicale, fetița s-a făcut bine ulterior, dar care emoțional era complet extraterestru.
Astăzi, după aproape 10 ani, și multe alte experiențe de acest gen, trag concluzia pe care o semnez nu doar cu expertiza mea în HD, ci și cu suflet de om că toți oamenii de pe planeta asta sunt vindecători. Unii cu diplome, alții cu karmă, cu har, unii mai autorizați social, moral, alții, mai puțin. Dar, toți, până la unul, suntem o formă de vindecători.
Ce ne diferențiază, însă, dincolo de școli și diplome?
Integritatea rațiune și emoție.
Eu sunt vindecătoare pentru copiii mei, așa cum un prieten poate fi vindecător pentru mine pentru simplul fapt că mă butonează acolo unde am nevoie să lucrez ca să nu ajung mai târziu pe masa de operație dezvoltând diverse boli. Cred în moartea din bătrânețe care nu trece obligatoriu prin spital. Cred, cum cred în aceeași măsură că e nevoie să ne onorăm corpul fizic făcând analize regulat și căutându-ne la medici, atunci când simțim că e nevoie. Nu anulez nici una dintre cele două părți, ba din contră. Cred cu tărie în colaboarea dintre ele: medicina trupului, medicina sufletului. Și cred că există medici cu diplomă de medic care pot duce medicina la nivelul următor de medicină a sufletului. Chiar cunosc unul, sper să se regăsească aici 🙂
Revenind la vindecători, noi toți suntem, într-o formă sau alta, vindecător celui de lângă noi. Depinde numai de noi cu ce ochi îl privim și ce alegem să vindecăm prin el. Dar mai ales, cum alegem să ne vindecăm prin el.
Iar aici stă, de fapt, adevărata magie.
Pentru că, nu? Totul este o alegere. Și alegerea e doar și numai a noastră.
Sunt vindecători care vindecă prin umbra lor. Sunt videcători care vindecă prin lumina lor. Iar asta e marea diferență.
Indiferent că ești medic cu 15 diplome sau un vânzător la magazinul din colț, dacă ești medic și i-ai salvat viața fizică, dar la nivel emoțional l-ai anulat – vedeți viitoarele mame pe masa de nașteri cu câtă traumă pleacă acasă după experiența nașterii și nu doar ea, ci și copilul ei, ești medic care vindecă în umbră, în traumă, iar asta naște traumă.
Am dat un exemplu extrem, așa îmi plac mie astea extreme – am cheia șocului, 51 – însă, haideți să mergem la exemple mai uzuale.
Am un prieten care îmi cere ajutorul pe o situație, iar eu îl ajut. Și apoi, iar imi cere ajutorul și eu, iar îl ajut. Și tot așa, ajut pentru că e prietenul meu, și pentru că omul la nevoie se cunoaște, dar trece vremea și când am nevoie și eu de ajutor sau la un moment dat drag mie, mă trezesc că acest prieten se comportă nepotrivit cu mine. Și eu îi spun: uite, m-a deranjat asta, iar el, îți închide telefonul, te blochează pe whatsapp și nu mai vrea să audă de tine. Sau, îți spune că tu ai o problemă că nu înțelegi că el de fapt, te-a ajutat. Și tu crezi și mergi mai departe. Și îți anulezi emoțiile și sentimentele pentru că e prietenul tău, soțul tău, partenera ta, oricine de partea cealaltă de relație.
Ei bine, acesta este vindecătorul din umbră.
Nu e că nu te-a ajutat, ba da, te-a ajutat să vezi un tipar, ceva ce nu funcționează, profesorul din beznă, cum le zic eu, maestrul întunericului – îmi plac denumirile astea de filme Marvel, dar asta nu înseamnă că eu trebuie să îmi iau lecțiile ca la clasa a II-a din vremurile apuse cu linia peste mână sau cu bătaie acasă pentru că am greșit tabla înmulțirii.
Ok, am greșit tabla înmulțirii, dar ia-mă ușor, nu-mi fă injecții ca să mă doară o lună brațul stâng, pupă-mă înainte, ia-mă cu blândețe, spune-mi o poveste, explică-mi pe înțelesul meu ce ai vrut să spui, moderează tonul dacă tu știi mai bine decât mine.
Iubește-mă! IU-BEȘ-TE-MĂ!
Așa cum știi tu iubire!
Aaaaaa, da, stai.
Că cine nu iubește, nu știe iubire. Cine nu e cu blândețe, nu știe blândețe. Cine e umbră, e umbră și naște umbră. Și atrage umbră.
Dar eu nu mai vreau așa.
Acum 10 ani, când am ajuns acasă, i-am zis lui Dumnezeu:
– Mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat cu copila, dar eu nu mai vreau medici din ăștia! Păzește-mă, te rog, de ei!
– Vreau iubire că mi-e greu!
Și Dumnezeu m-a ajutat atunci că nu am mai experimentat ceva similar. Mulțumesc, Doamne!
Dar mi-a dat lecții pe partea celalaltă, ca să spun niște ani mai târziu:
– Gata și aici, vreau prieteni care mă iau cu iubire, cu blândețe, cu acceptare!
Am învățat să mă iubesc ca să pot cere iubire așa cum aveam nevoie.
Iubirea nu se învață la școală, ea vine de acasă, de la momentul zero al nașterii noastre. Iar dacă acolo n-a fost, este responsabilitatea noastră să o învățăm prin oamenii din jurul nostru.
Suntem un Colectiv, nu avem voie să uităm asta niciodată. Noi nu suntem singuri, nu trăim singuri, noi suntem vindecători pentru fiecare din cei cu care interacționăm, chiar și la rând la Lidl. Dacă noi nu suntem Lumină, nu putem cere celui de lângă noi să fie Lumină. Iar dacă cel de lângă noi nu e Lumină, înseamnă că nu e de noi.
Am învățat greu lecția asta, pentru un profil 2/ 4 ca al meu, unde relațiile și colectivul sunt prioritare, a fost și cred că încă mai este Crucea mea. O Cruce pe care o port cu drag, în inimă, și de fiecare dată când mă simt umbrită de cineva, mă uit la ea, la crucea din inima mea și spun:
– Cu iubire, cu blândețe. Nu mai vreau cu durere. Măcar acolo unde putem să alegem, să alegem cu iubire.
Și plec. Am învățat să mulțumesc și să plec. Pentru Umbra lui care mă aduce și mai mult în Lumina mea.
În ceea ce am nevoie, în ceea ce vreau, în ceea ce mă ajută, cu iubire, cu blândețe, în ritmul meu.
Toți suntem vindecători. Toți.
Dar ce contează cu adevărat este: ce tip de vindecător ești?
Cel care predă lecția cu durere sau cu iubire?
Eu am avut aproape în exclusivitate profesori care mi-au predat numai cu bâta în mână. Cu tonul ridicat, cu judecată, cu critică.
Nu mai vreau. Și doar eu și numai eu pot să-mi aleg de acum înainte oamenii în lumină.
De la cel care mă servește la Lidl, până la clientul care ajunge pe mâinile mele.
Iubire îți oferi, iubire știi să oferi mai departe.
Pespectiva de viitor este fabuloasă, asta pot să vă confirm. Există un orgasm la nivel holistic atunci când împărtășești aceleași valori și principii de viață cu cineva de pe frecvența ta de iubire. Și nu vorbesc doar de iubirea din cuplu, ci de iubirea universală.
Sunt oameni de lumină, aceia pe care nu îi vezi neapărat în social media, sunt cei pe care îi alege sufletul tău să se conecteze tocmai pentru că ești pe frecvența de a atrage acele suflete. Și pot fi oriunde, făcând orice, nu e neapărat preot, guru, medic sau terapeut. Dar poate fi preot, guru, medic, terapeut sau vânzător la Lidl.
Poate fi oricine pentru că oricine este vindecător.
Dar nu oricine poate fi Lumină.
În Lumina Ta.